Parohia românească din Şard datează din perioada de fiinţare a satului, respectiv sex XI- XIII, primele informaţii documentare datând din anii 1715-1733 când satul acea 60 de familii de iobagi români, biserică de lemn şi două case parohiale. În conscripţia de la 1750, parohia Şard avea 704 suflete de credincioşi, 3 preoţi şi o biserică.
Întrucât, însă în analele istorice ale localităţii apare existenţa populaţiei române încă din vremuri preistorice şi apoi din perioada dacică şi următoare acesteia, precum şi existenţa cătunului Sânmărtin – suburbie a Şardului, cu bisericuţă proprie, denotă că în Şard a existat viaţă religioasă ortodoxă încă dinaintea anilor 1700, respectiv a apariţiei dominaţiei austro – ungare în Transilvania şi a dizidenței greco-catolicilor din rândurile ortodocşilor.
Faptul că credincioşii ortodocşi din Şard au fost nevoiţi să treacă pentru o perioadă în totalitatea lor la Biserica şi credinţa greco-catolica se datorează unei raţiuni logice că iobagii locali erau depindeți administrativ de nobilimea maghiară care stăpânea satul precum şi de faptul că mult timp din aceasta perioadă Şardul era sub jurisdicţia Episcopiei Romano – Catolice de la Alba Iulia.
Un alt argument istoric este şi faptul că în perioada mişcării religioase a călugărului Sofronie de la Cioara (1759-1761), preoţii şi credincioşii ortodocşi din Şard au luat parte activă la această mişcare pornită împotriva acţiunii de asuprire şi de deznaționalizare a românilor atât social cât şi religios, ca urmare că în conscripţia austriacă a anilor 1761-1762 la Şard sunt consemnaţi trei preoţi uniţi ce păstoreau 16 familii şi un preot ortodox la 150 familii (cca. 700 suflete), ortodocși posedând biserică iar uniţii doar două case parohiale.
Statisticile următoare consemnează creşterea numărului creştinilor ortodocşi din Şard, respectiv statistica din 1831 consemnează în Şard o biserică ortodoxă şi una reformată, 80% din cei 1647 locuitori fiind români.
Statistica Episcopiei greco-catolice din Blaj, efectuată în 1842 consemnează că din 1761 parohia fostă unită din Şard redevine din nou ortodoxă, reconvertindu-se apoi din nou cultului greco-catolic din 1821.
În anul 1841 începe colectarea banilor pentru construirea actualei biserici, cu Hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” lucrările fiind finalizate în anul 1849, preoţii care s-au îngrijit de ridicarea bisericii au fost: Pr. Popa Moise, Pr. Simion Pop şi Pr. Baziliu Păcurar.
Începând din anul 1864 sau efectuat pregătirile pentru extinderea bisericii, lucrare realizată în 1871 prin mărirea altarului, iar în 1790 adăugându-se turnul cu clopotniţă. Lucrările construirii şi înfrumuseţării actualei biserici au fost sfinţite de Episcopul Ioan Vancea de la Blaj.
Între anii 1982-1985 au fost efectuate reparaţii capitale precum şi realizarea picturii actuale în tehnica „fresco” de către pictorul Vasile Niţulescu şi sub îndrumarea preotului Ioan Slevaş, lucrările fiind binecuvântate la 26 iulie 1987 de către Episcopul Ortodox Emilian Birdaş de la Alba Iulia.
În timpul păstoririi Preotului Viorel Slăvaş cu sprijinul credincioşilor şi a administraţiei locale a Comunei Ighiu s-a construit actuala capelă mortuară.
În prezent sub coordonarea Preotului Paroh Tiberiu Apolzan se construiește casa parohiala.
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba-Iuliei este o unitate ecleziastică a Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul în Alba Iulia și cu jurisdicție canonică în județul Alba și în județul Mureș.
Din 2011 arhiepiscop ortodox al Alba-Iuliei este Inaltpreasfințitul Arhipiscop prof. univ.dr. Irineu Pop.
Arhiepiscopia Alba-Iuliei este urmașa primei Mitropolii Ortodoxe din Transilvania, înființată de Mihai Viteazul în capitala în care a ales să domnească în calitate de Domn al Țărilor Române unificate. Prezența unor mitropoliți ortodocși în Ardeal este atestată documentar pentru prima dată în 1377, la Alba Iulia.
PREOT PAROH: TIBERIU IOAN APOLZAN (TEL. 0744766070)
PREOT II: MIHAI CORDEA: (TEL. 0763292922
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.
Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.